Home / Din lume / S-a descoperit un nou tablou de Rafael

S-a descoperit un nou tablou de Rafael


Posted by: Adrian in Din lume, Noutati 0 1661 Views

rafael

După ani de cercetare, un profesor de Arte Frumoase de la Universitatea din Granada a atribuit în sfârşit celebrului pictor Rafael Sanzio tabloul intitulat “Madonna de Foligno mică”. Lucrarea, aparţinând unui colecţionar privat, a ajuns la Cordoba la finele secolului XIX provenind din Franţa şi reproduce o scenă identică cu “Madonna de Foligno”, actualmente expusă la Pinacoteca Vaticanului.

Pentru a atribui lucrarea pictorului italian, cercetătorul principal Luis Rodrigo Rodríguez Simón a utilizat diverse tehnici. Analize cu raze X, fotografie în infraroşu, reflectografie în infraroşu, fluorescenţă de iluminare ultravioletă, analiză stratigrafică, microscopie electronică cuplată cu un sistem de microanaliză prin energie dispersivă de raze X, cromatografie de gaze-spectrometrie de mase şi spectroscopie micro Raman au fost necesare pentru a certifica descoperirea.

Graţie fotografiei în infraroşu şi reflectografiei în infraroşu Rodríguez Simón a descoperit un desen subiacent realizat de Rafael ca fază prealabilă execuţiei picturii, pe lângă o combinaţie de tehnici grafice în desenul interior. După cum spune chiar cercetătorul, “Acest mod de lucru cu instrumente de desen diferite, de la cretă la pensulă, se regăseşte în multe lucrări de Rafael Sanzio”.

În plus, studiul realizat a dovedit că desenul subiacent al capului Fecioarei ce apare în această pictură corespunde unui desen pe hârtie de la British Museum din Londra, cunoscut ca “Studiu pentru capul Fecioarei”, ceea ce demonstrează că ambele au fost realizate de Rafael.

Tabloul este un prototip al celui care se găseşte la Vatican şi este o reproducere mult mai mică (originalul măsoară 320 x 194 centimetri în timp ce această operă abia măsoară 93,5 x 66,5 centimetri). În el se prezintă o compoziţie în care apare un plan superior celest cu Fecioara cu Pruncul şi altul terestru în care se află Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Francisc de Asisi, Sfântul Ieronim, Sigismund de Conti, şambelanul papei Iulius II şi mandatarul lucrării, şi un heruvim în centrul tabloului.

Sursa: muyinteresante.es

About Adrian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top